Home » D:News » De ce ne place să ne scărpinăm?

De ce ne place să ne scărpinăm?

De ce ne place să ne scărpinăm?
Publicat: 14.01.2014
Potrivit unui nou studiu, atunci când ne scărpinăm într-un loc în care simţim o mâncărime activăm acelaşi mecanism cerebral care generează sentimentul de confort pe care îl avem şi atunci când suntem îndrăgostiţi sau când ne simţim preţuiţi.

În ambele cazuri, se generează mai multe activitate în striatumul şi în zona mezencefalului, au notat specialiştii. 

Studiul a fost realizat pe un grup de 16 indivizi, atât femei, cât şi bărbaţi. Specialiştii au folosit stimuli electrici pentru a produce o senzaţie de mâncărime la nivelul încheieturilor subiecţilor. Apoi, voluntarilor li s-a spus să se scarpine fie aproape de zona unde simţeau mâncărimea, fie la o depărtare considerabilă de încheietură. 

Astfel, s-a constatat că atunci când voluntarii se scărpinau în apropierea încheieturii, în creier se înregistra o activitate mai mare la nivelul stratumului şi a mezencefalului. 

Studii anterioare au indicat că aceste regiuni din creier, numite „sistemul de recompensare”, sunt mai active atunci când oamenii se îndrăgostesc, când câştigă la jocuri de noroc sau când au succes pe plan profesional.

Prin urmare, oamenii de ştiinţă au concluzionat că scărpinatul zonelor în care simţim o senzaţie de mâncărime activează sistemul de recompensare şi produce sentimentul de confort. Totuşi, autorii studiului au avertizat că suprastimularea sistemului de recomandare poate cauza probleme. De exemplu, în cazul persoanelor cu dermatită atopică s-a constatat că simptomele s-au înrăutăţit. 

„Însă, dacă funcţionarea sistemului de recompensare este întreruptă, aceşti oameni nu se vor mai scărpina atât de mult când simt mâncărimea, iar simptomele lor de îmbunătăţesc”, a explicat prof. Ryusuke Kakigi. 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...